Romania News Agency

Potrivit lui Loeb, noile imagini realizate de astronomii britanici Michael Buechner și Frank Niebling arată că obiectul a format o „anti-coadă” uriașă și o dâră „fumurie” separată, care se întind aproximativ 1 milion de kilometri spre Soare și 3 milioane în direcția opusă.

„Pentru o cometă naturală, viteza jeturilor la distanța 3I/ATLAS față de Soare ar fi de așteptat să fie de aproximativ 0,4 km/s”, a adăugat el. „La această viteză, procesul ar fi trebuit să dureze între una și trei luni.”

Totuși, potrivit calculelor sale, 3I/ATLAS ar fi trebuit să absoarbă o cantitate uriașă de energie solară pentru a sublima suficient gheață de apă și gheață de dioxid de carbon pentru a pierde o asemenea proporție din masa sa.

Loeb a subliniat că Soarele furnizează aproximativ 700 jouli pe secundă pe metru pătrat la distanța periheliului. „Aceasta înseamnă că suprafața absorbantă a 3I/ATLAS ar trebui să depășească 1.600 km², echivalentul unei sfere cu diametrul de aproximativ 23 km”, a explicat el.

Acest lucru este de aproximativ patru ori mai mare decât estimările anterioare, care sugerau un diametru de cel puțin 5 km și o masă de cel puțin 33 miliarde de tone. Loeb a precizat că, deși cometele din sistemul solar își pierd în mod normal masa pe măsură ce se apropie de Soare, 3I/ATLAS pare a fi o excepție.

„Suprafața necesară pentru a explica pierderea de masă observată după periheliu este de cel puțin 16 ori mai mare decât limita superioară derivată din imaginea Hubble din 21 iulie 2025. Când au fost colectate datele Webb la 6 august 2025, 3I/ATLAS pierdea doar aproximativ 150 kg pe secundă.”

Cu alte cuvinte, misteriosul vizitator a trecut de la pierderea a câteva sute de livre pe secundă în august la aproape 2 milioane de kilograme pe secundă în apropierea periheliului — o „creștere dramatică”, potrivit lui Loeb.

„A fost pierderea de masă și luminozitatea crescută a lui 3I/ATLAS la periheliu o dovadă a fragmentării sale?” a întrebat astronomul. „Fragmentarea ar fi mărit suprafața obiectului.”

Avi Loeb este președintele Proiectului Galileo, fondatorul Inițiativei pentru Găuri Negre a Harvard, directorul Institutului de Teorie și Calcul al Centrului de Astrofizică Harvard-Smithsonian și fost președinte al Departamentului de Astronomie al Universității Harvard. El este autorul bestsellerului „Extraterrestrial: The First Sign of Intelligent Life Beyond Earth” și coautor al manualului „Life in the Cosmos”.