Romania News Agency

Carbon Brief, o organizație cu sediul în Regatul Unit, specializată în știința și politica schimbărilor climatice, împreună cu ziarul The Guardian, au analizat solicitări anterior neraportate adresate ONU și date ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), dezvăluind modul în care sunt folosite miliarde de dolari din bani publici destinați luptei împotriva încălzirii globale.

Studiul, publicat în timp ce Conferința ONU privind Schimbările Climatice 2025 (COP30) are loc în Brazilia, arată că există, în linii mari, un sistem funcțional prin care capitalul este transferat de la poluatorii bogați către țările vulnerabile, ajutându-le să își „curețe” economiile și să se adapteze la o lume mai caldă.

Cercetarea scoate însă în evidență faptul că distribuirea unei mari părți din aceste fonduri nu este supusă unui control centralizat și este lăsată în totalitate la latitudinea statelor, ceea ce face ca interesele politice să influențeze procesul și banii să nu ajungă întotdeauna acolo unde nevoia este cea mai mare.

Chiar dacă datele oficiale nu sunt suficient de cuprinzătoare pentru a urmări toți beneficiarii finanțării pentru climă, analiza realizată de The Guardian arată că aproximativ o cincime din fondurile aferente anilor 2021 și 2022 au mers către cele 44 de țări cele mai sărace ale lumii, cunoscute drept „țări cel mai puțin dezvoltate”. Cea mai mare parte a acestor resurse a fost acordată sub formă de împrumuturi, nu de granturi.

Unele dintre aceste țări cel mai puțin dezvoltate au primit peste două treimi din finanțarea pentru climă sub formă de credite, ale căror condiții de rambursare riscă să împingă guvernele și mai adânc în capcana datoriilor. În Bangladesh și Angola, ponderea împrumuturilor a ajuns la 95 la sută sau chiar mai mult.

Majoritatea țărilor dezvoltate din lume acordă finanțare pentru susținerea acțiunilor climatice în țările în curs de dezvoltare atât pe cale bilaterală, cât și prin intermediul unor instituții multilaterale, cum ar fi băncile de dezvoltare. La summitul ONU de la Copenhaga din 2009, țările bogate, recunoscându-și responsabilitatea mai mare pentru degradarea climei și capacitatea superioară de a finanța soluții, s-au angajat să mobilizeze anual 100 de miliarde de dolari (76 de miliarde de lire sterline) până în 2020.

Cu toate acestea, analiza celor mai recente raportări, care acoperă peste 20.000 de proiecte globale în anii 2021 și 2022 – ani în care, deși cu întârziere, a fost atins obiectivul de la Copenhaga – arată că sume considerabile au fost direcționate către statele petroliere și către China, a doua cea mai mare economie a lumii.

EAU, exportator de combustibili fosili cu un PIB pe cap de locuitor comparabil cu cel al Franței și al Canadei, au primit din partea Japoniei credite în valoare de peste 1 miliard de dolari, înregistrate drept finanțare pentru climă. Între proiecte se numără 625 de milioane de dolari pentru un proiect de transport de energie electrică offshore în Abu Dhabi și 452 de milioane de dolari pentru o uzină de incinerare a deșeurilor în Dubai.

Arabia Saudită, care se află printre primii zece mari emițători de carbon ai lumii, datorită câmpurilor petroliere uriașe și deținerii majoritare în Aramco, a primit în total aproximativ 328 de milioane de dolari în credite japoneze – 250 de milioane de dolari pentru o companie de electricitate și 78 de milioane de dolari pentru o centrală solară.

Joe Thwaites, avocat al finanțării climatice în cadrul Natural Resources Defense Council, a declarat că fluxurile globale de finanțare pentru climă au crescut, însă nu ajung în volume „suficiente” la comunitățile cele mai sărace și mai vulnerabile, subliniind că țările puternic îndatorate au nevoie de mai multe granturi și credite concesionale.

El a adăugat: „Nu este vorba de caritate. Este o investiție strategică ce vizează cauzele profunde ale multora dintre crizele pe care le vedem zilnic: costul vieții, întreruperile lanțurilor de aprovizionare, dezastrele naturale, migrația forțată și conflictele”.

Pe parcursul celor doi ani analizați, circa 33 de miliarde de dolari au fost promise unor țări cel mai puțin dezvoltate precum Haiti, Mali, Niger, Sierra Leone, Sudanul de Sud și Yemen. O sumă mult mai mare – în jur de 98 de miliarde de dolari – a mers către țări în curs de dezvoltare. În această categorie mai largă intră țări cu venituri medii inferioare, precum India, și țări cu venituri medii superioare, precum China. Alte 32 de miliarde de dolari nu au putut fi clasificate. India a fost cel mai mare beneficiar individual, cu circa 14 miliarde de dolari în perioada de raportare, în timp ce China a primit aproximativ 3 miliarde de dolari, în principal de la bănci multilaterale.

Analiza indică faptul că ponderea redusă a fondurilor care ajunge în țările cel mai puțin dezvoltate reflectă parțial populațiile lor mai mici, dar arată totodată că structura grupului „țărilor în curs de dezvoltare” devine o sursă tot mai importantă de tensiune în negocierile climatice.

De pildă, economia Chinei a cunoscut o expansiune puternică de când ONU a clasificat-o drept „țară în curs de dezvoltare” în anii 1990, iar emisiile sale pe cap de locuitor au depășit deja nivelurile europene. Deși China este considerată un important furnizor de finanțare pentru proiecte climatice în străinătate, ea se opune includerii oficiale a contribuțiilor sale în contabilitatea internațională. Categoriile de dezvoltare ale ONU nu au fost modificate din 1992.

Sarah Colenbrander, directoare de programe pentru climă la Overseas Development Institute, a afirmat: „Această situație le permite țărilor care, în ultimii 30 de ani, au devenit state bogate cu o amprentă de carbon uriașă – precum Israel, Coreea, Qatar, Singapore și EAU – să se sustragă responsabilităților lor internaționale. Este absurd ca astfel de state să rămână în aceeași categorie cu țări precum Togo, Tonga sau Tanzania.”

Unele dintre cele mai sărace țări ale lumii primesc peste două treimi din finanțarea lor pentru climă sub formă de credite, în pofida avertismentelor că multe dintre ele nu vor putea face față condițiilor și plăților de dobândă.

Ritu Bharadwaj, directoare pentru finanțare climatică la International Institute for Environment and Development, a declarat: „Povestea ascunsă a finanțării climatice nu stă în volumul angajamentelor, ci în forma lor. Finanțarea climatică sporește povara financiară a țărilor sărace. Chiar și atunci când banii sunt oferiți sub formă de credit concesional, împrumuturile includ adesea condiții care pot aduce mai mult beneficiu creditorului decât beneficiarului.”

Potrivit datelor Băncii Mondiale, în aceeași perioadă, țările cel mai puțin dezvoltate au plătit în total aproximativ 91,3 miliarde de dolari pentru rambursarea datoriei externe – o sumă de trei ori mai mare decât bugetele lor pentru finanțare climatică. În ultimul deceniu, plățile datoriei externe ale celor mai sărace țări s-au triplat, de la 14,3 miliarde de dolari în 2012 la 46,5 miliarde de dolari în 2022.

Shakira Mustapha, expertă în finanțe la un centru de protecție în caz de dezastre, a spus: „Potrivit gândirii convenționale, contractarea de noi datorii nu este neapărat un lucru rău dacă banii sunt folosiți pentru a finanța cheltuieli care stimulează creșterea economică. Îngrijorarea mea este dacă țările iau împrumuturi noi doar pentru a rambursa datorii vechi și dacă, în realitate, nu facem altceva decât să amânăm problema.”